FOTO | Documentul care-i dă dreptate lui Pompiliu Popescu. Medicul demis de Burleanu nu a primit bani pentru a consulta jucători în Antalya, așa cum susține șeful FRF

FOTO | Documentul care-i dă dreptate lui Pompiliu Popescu. Medicul demis de Burleanu nu a primit bani pentru a consulta jucători în Antalya, așa cum susține șeful FRF
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Dumitru Brânză, kinetoterapeutul de la FC Botoșani, declară că Pompiliu Popescu, fostul doctor al echipei naționale, nu a primit niciun ban din partea echipei sale în cantonamentul din Antalya, când a acceptat să-l consulte pe Dan Roman
  • În războiul dintre Burleanu și Popescu, șeful FRF l-a acuzat pe doctor că ar fi consultat, în cantonamentul echipei naționale, jucători ai echipelor de club din Liga 1 și nu ar fi declarat banii pe care i-ar fi primit

Cu mai puțin de o lună înaintea startului EURO 2016, echipa națională a României a fost lovită de un scandal ciudat. Întregul staff medical, în frunte cu Pompiliu Popescu, a fost demis, forul condus de Răzvan Burleanu invocând, printre altele, atingerea de către „Pompi” a vârstei de pensionare (65 de ani), dar și „cheltuieli nejustificate” ale omului care se ocupa cu achiziția medicamentelor pentru echipa națională. A urmat, apoi, un război pe față, în care medicul a acuzat în stânga și în dreapta, iar șeful FRF a răspuns tăios.

La un moment dat, Burleanu l-a acuzat pe Pompiliu Popescu de tratarea fotbaliștilor echipelor din Liga 1 în cantonamentul echipei naționale. Șeful FRF insinua că doctorul naționalei nu făcea acest lucru pe gratis și că uita să fiscalizeze sumele de bani pe care le primea: „În cantonamentul din Antalya… În cantonamentul echipei naționale se consultau jucătorii altor echipe. Cred că o făcea din „mărinimie” domnul Pompiliu Popescu. Altfel, n-am cum să contabilizez banii. Bineînțeles că am dovezi. Eu pot să probez tot ceea ce spun”, spunea, ironic, președintele ales pe 5 martie 2014.

Imediat, Pompiliu Popescu a replicat și a spus că în acest an a consultat un singur jucător al unei echipe din Liga 1, dar nu contracost: „Referitor la jucătorii consultați în Antalya îi transmit următoarele lui Burleanu. Anul acesta în Antalya am consultat un jucător de la FC Botoșani, la insistențele secundului Viorel Moldovan. Nici nu-i știu numele. Întrebați la Botoșani dacă le-am luat vreun ban. Au vrut să-mi plătească, dar am refuzat! În 2015, tot în Antalya, am văzut niște jucători de la Pandurii, la rugămintea lui Anghel Iordănescu să-l ajut pe fiul său, Edi. Să-l întrebe pe Iordănescu dacă le-am luat bani!”, se apăra fostul medic al naționalei în fața tiradei lui Burleanu.

FC Botoșani îi dă dreptate lui Pompiliu Popescu

Jucătorul despre care vorbește „Pompi” este Dan Roman, atacantul lui FC Botoșani ale cărui probleme la genunchi l-au făcut să apeleze la ajutorul lui Pompiliu Popescu în Antalya. Dumitru Brânză, kinetoterapeutul echipei moldovene, a confirmat informația și a emis o declarație din care reiese că doctorul Pompiliu Popescu nu a beneficiat de niciun avantaj material în urma consultației pe care i-a oferit-o lui Dan Roman, infirmând, astfel, cuvintele lui Burleanu, care-l acuzase direct pe Pompiliu Popescu că nu-l consultase pe jucător din „mărinimie”.

„Subsemnatul, Brânză Dumitru, kinetoterapeut în cadrul echipei FC Botoșani, vă declar următoarele:

Când mă aflam în cantonamentul echipei FC Botoșani, din Antalya, l-am rugat pe domnul doctor Pompiliu Popescu să-l consulte pe Dan Roman, care este fotbalist în cadrul aceluiași club și care avea o afecțiune la nivelul genunchiului. 

Am fost în cantonamentul echipei naționale pentru consultarea jucătorului și domnul doctor nu a avut nicio pretenție materială și nici eu nu i-am oferit nimic”, se arată în declarația kinetoterapeutului lui FC Botoșani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat în casă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat…
Adrian Mutu și Daniel Niculae la Hermannstadt, Marius Măldărășanu la Sepsi?!
Adrian Mutu și Daniel Niculae la Hermannstadt, Marius Măldărășanu la Sepsi?!
Ileana Sterp, în lacrimi de ziua ei. Ce s-a întâmplat la restaurant între sora lui Culiță și Daniela Iliescu i-a surprins pe toți! Și logodnica artistului a început să plângă | VIDEO
Ileana Sterp, în lacrimi de ziua ei. Ce s-a întâmplat la restaurant între sora lui Culiță și Daniela Iliescu i-a…
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
Fiica lui Leonard Doroftei a dat verdictul, după ce a părăsit Canada pentru România:
Fiica lui Leonard Doroftei a dat verdictul, după ce a părăsit Canada pentru România: "E cea mai mare diferenţă" |…
Actor celebru, diagnosticat cu cancer la doar 47 de ani. Anunțul șocant: „Am cancer colorectal”
Actor celebru, diagnosticat cu cancer la doar 47 de ani. Anunțul șocant: „Am cancer colorectal”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Cum a fost surprins Irinel Columbeanu, după ce a chemat psihiatrul la azil! Imagine total neaşteptată cu milionarul ajuns falit
Cum a fost surprins Irinel Columbeanu, după ce a chemat psihiatrul la azil! Imagine total neaşteptată cu milionarul ajuns falit
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Simona Halep a făcut o nouă schimbare de look. Fanii au fost încântați: “Ești superbă, arăți deosebit”
Simona Halep a făcut o nouă schimbare de look. Fanii au fost încântați: “Ești superbă, arăți deosebit”
Mama lui Cristian Cioacă, convinsă că Elodia este în viață:
Mama lui Cristian Cioacă, convinsă că Elodia este în viață: "Într-un loc izolat, pensiunea familiei sale". De ce ar fi…
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Germania vizează găzduirea Jocurilor Olimpice din 2040: Scholz promite sprijin
Germania vizează găzduirea Jocurilor Olimpice din 2040: Scholz promite sprijin
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
×